GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ TITU – Adresa: Județul Dâmbovița, Oraș Titu, str. Teiului, nr. 1 *** Telefon:  ‭0786 176 400‬ *** E-mail:grupuldeactiunelocalatitu@yahoo.com

POPULAȚIA

Populația totală este de 59.121 locuitori, din care 49.130 persoane din mediul rural, adică o pondere de 84,28% și 9.291 din mediul urban, respectiv un procent de 15,72%, conform datelor statistice INS anexate in secțiunea Alte documente. Teritoriul acoperit de parteneriat are o densitate medie a populației de 130,798 loc./km². Suprafața teritoriului și populația numeroasă, permit teritoriului PARTENERIATUL GAL TITU să beneficieze de fonduri substanțiale pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală în vederea dezvoltării economice şi sociale a zonei, ținând cont de faptul că în programarea financiară 2023-2027, 75% din alocarea publică a fondurilor pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală a teritoriilor GAL va fi repartizată proporțional cu suprafața și populația aferentă teritoriului eligibil LEADER, GAL-urile cu suprafață mare, precum și cu număr mare de locuitori fiind cele mai avantajate. Alt avantaj al PARTENERIATULUI GAL TITU ţine de experienţa dobândită de cele 11 UAT-uri componente, în abordarea LEADER, acestea făcând parte şi dezvoltând proiecte de investiţii în cadrul Grupului de Acţiune Locală Titu, în perioada de finanţare 2017-2023 iar șapte dintre ele, respectiv comunele Braniștea, Corbii Mari, Costeștii din Vale, Odobești, Poiana, Potlogi și orașul Titu, au accesat proiecte prin GAL Titu încă din 2013.